Mama lui Ștefan cel Mare a fost o persoană istorică reală, dar nu așa cum știai: adevărul despre Doamna Oltea

de: Ozana Mazilu
27 03. 2023

Maria Oltea s-a născut în 1405 și a decedat în 1464, fiind înmormântată la Mănăstirea Probota. A fost fiica unor boieri din zona Trotușului, din Țara de Jos a Moldovei și este cunoscută și sub numele de Doamna Oltea. Aceasta a fost mama lui Ștefan cel Mare.

Nu se știe cu certitudine dacă a fost sau nu oficial soția domnitorului Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan. În lucrarea Princeps Omni Laude Maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare, istoricul Ștefan Gorovei scrie că „este foarte probabil că Oltea nu a fost soție legiuită a lui Bogdan al II-lea și, prin urmare, nici doamnă a Moldovei”. De asemenea, în lucrarea „România cum era pînă la 1918”, Nicolae Iorga o descrie pe mama lui Ștefan Cel Mare astfel: „n-a fost soție de domn, dar din iubirea ei cu un domn viteaz a dat naștere, într-un ceas fericit, lui Ștefan Vodă cel Mare, mîntuitorul”.

De asemenea, diverse izvoare istorice presupun că toți cei cinci copii ai Mariei Oltea provin dintr-o relație precendentă celei avute cu domnitorul Bogdan al II-lea.

Reușind să fugă din Moldova în 1451 pentru a-și salva viața, după ce Bogdan al II-lea a fost omorât, Maria Oltea s-a călugărit. A decedat în 4 noiembrie 1464, la vârsta de 54 de ani. Maria a fost îngropată în județul Suceava, la Mânăstirea Probota. Piatra ei funerară a fost descoperită de arheologi la începutul secolului XX, având inscripționat mesajul „Roaba lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Ștefan Voievod, a murit la anul 6973 (1464), noiembrie 4”.

Dar cine a fost, cu adevărat, mama lui Ștefan cel Mare? În anul 1865 apărea volumul „Legende istorice” al cunoscutului scriitor, om politic și pașoptist Dimitrie Bolinteanu. În volum se afla și poezia patriotică „Muma lui Ștefan cel Mare”.

Doamna Oltea este prezentată într-o aură semilegendară cu atribute precum dârzenie, patriotism și sacrificiu. Ea își trimite fiul la moarte pentru a salva țara de turci, împiedicându-l să fugă din calea înfrângerii și refuzându-i accesul în cetatea Sucevei. Asta se întâmpla după bătălia de la Războieni din 1476, atunci când Ștefan pierdea în fața turcilor.

Această imagine eroică a mamei lui Ștefan cel Mare a rămas în mentalul publicului larg, dar nu are nicio legătură, de fapt, cu adevărul. Cercetările arată că toată povestea este doar o legendă, iar mama lui Ștefan cel Mare nu a avut nicio legătură cu evenimentele acestea.

Adevărul istoric despre mama lui Ștefan cel Mare

De fapt, pe mama lui Ștefan cel Mare o chema Maria Oltea. Sau Oltea, fiindcă numele de Maria l-a primit după ce s-a călugărit, către bătrânețe. Specialiștii spun că Maria Oltea era văduvă și avea deja cinci copii în momentul în care l-a cunoscut pe Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare. La rândul său, Bogdan al II-lea era fie copil din flori al marelui voievod moldovean Alexandru cel Bun, fie fratele mai mic al acestuia.

Bogdan al II-lea ajunge domn al Moldovei în 1449. Conform unor izvoare istorice, „sunt indicii care par să sugereze că familia mamei lui Ştefan cel Mare îşi avea obârşia în Țara de Jos a Moldovei, în zona Trotuşului. În satul Borzeşti, pe apa Trotuşului, domnul (Ştefan cel Mare) şi fiul său, Alexandru, vor construi, în 1493-1494, o biserică având hramul Adormirii Maicii Domnului, «întru pomenirea răposaţilor înaintaşilor şi părinţilor lor»”, scria istoricul Ștefan Gorovei în „Princeps Omni Laude Maiore. O istorie a lui Ștefan cel Mare”.

Maria Oltea se căsătorește foarte tânără, nu se știe cu cine, probabil un boier din zona Bacăului, și are cinci copii (Ioachim, Ion, Cârstea, Maria și Sora). A rămas văduvă și nu se știe nici cum a ajuns să-l cunoască pe Bogdan al II-lea, dar cert este că ei sunt împreună în jurul anului 1440.

Astfel, conform istoricilor, Maria Oltea nu a fost soție legiuită, iar Ștefan cel Mare era singur la părinți. Mariajul ei cu Bogdan al II-lea nu a fost recunoscut sau oficializat, pentru că mama lui Ștefan cel Mare nu a fost niciodată investită cu titlul de doamnă, nici măcar pe piatra ei funerară.

Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare

„După calculele noastre, Maria trebuia să fi fost cam de aceeaşi vârstă ca şi Bogdan, adică de vreo 35 de ani, când şi-au pus la cale căsnicia, care trebuia să fi avut loc cam prin 1440. Nu se cunoaşte din care considerente s-a reieşit, dar se pare că, căsătoria lor nu a fost oficializată, sau cel puţin nu a fost recunoscută. De unde vine şi părerea că Ştefan ar fi un copil bastard, de altfel, ca şi tatăl său. De aceea, pe parcursul celor doi ani cât a domnit Bogdan al II-lea (1449-1451), dar şi după aceasta, până la moartea ei în toamna anului 1464, Maria-Oltea (fie din cauza originii sale modeste, fie că mai fusese căsătorită anterior), spre deosebire de soţiile altor voievozi moldoveni, nu a fost niciodată numită „doamnă”, adică soţie de domn. Ba mai mult, nici pe piatra ei de mormânt, pusă de fiul ei, nu a fost onorată cu acest titlu voievodal”, spun cercetătorii Andrei şi Valentina Eşanu, în studiul „Maria-Oltea – mama lui Ştefan cel Mare”, publicat în ziarul Accente din Republica Moldova, citat de Adevărul.

Așadar, Ștefan cel Mare a fost născut de Maria Oltea pe când avea 35 de ani. Era o vârstă înaintată pentru acele vremuri, având în vedere că tinerele se căsătoreau în jurul vârstei de 16-17 ani. Voievodul Moldovei nu provenea dintr-o căsnicie recunoscută și a copilărit pe moșiile bunicilor săi materni din zona Borzeștiului.

Mai târziu, este luat de tatăl său în cetatea de scaun a Sucevei. Ștefan a fost singur la părinți, având cei cinci frați vitregi din căsătoria anterioară a mamei sale, frați care au trăit însă pe moșiile părinților Mariei Oltea.